31 July 2012

Şacalii din Argeş



Exemplarele de Canis familiaris din Zărneşti, Argeş au particularitatea de a se asemăna fizic extrem de mult cu şacalii (Canis mesomelas). Această asemănare este rod al evoluţiei convergente. Ambele animale sunt adaptate aceluiaşi tip de mediu natural cu ierburi înalte, având astfel picioare lungi si subţiri, urechi poziţionate deasupra capului şi culori neutre, bune pentru camuflare prin vegetaţia specifică zonei. De asemenea, ambele animale duc acelaşi stil de viaţă oportunist - vânează animale mici şi se hrănesc cu resturi vegetale sau animale din absolut orice apucă (uneori şi lămâi!). Aceste resturi sunt obţinute fie solitar sau în perechi, de obicei prin furt urmat de fugă, fie după multe ore de pândă în haită pe langă animelele mai mari (carnivorele din Africa, respectiv oamenii din Zărneşti).  Deseori resturile lor sunt oase - de aici rezultând dezvoltarea unui gât mai gros, ce permite o muşcătură mai puternică.