Poema sesiunii

Mie-mi place-n sesiune:
Timp de somn şi vise bune.
N-am proiecte, nu stau trează,
Mintea doar ce-mi mai lucrează;
Neglijabil, ce e drept,
Căci am creierul inept.
A clacat lucrând de zor
Cu ochii în monitor;
A clacat după proiect
Şi acum este defect
Şi-ar vrea somn, şi somn, şi somn,
Şi se crede-un mare domn:
Nu vrea cursuri, nici notiţe,
Toată ziua-mi face fiţe
Cum că de exam nu-i pasă
Şi vrea doar să stea acasă
Şi să doarmă, zi şi noapte...
Mama ei de facultate!

Architecture puns desenate de mine

Poezii pe ploaie avec Prodănel

1

Ce-am ucis macheta 'ceea
Cu cuţitul şi cu cheia
Şi-am făcut-o bucăţele
Mici, micuţe, mărunţele;
Sângele-i mi-a curs pe mână
Sclăvăgesc de-o săptămână
Şi n-am niciun rezultat
După tot ce am creat;
Iar afară tună-ncet
- Jurizatu'-i cam nedrept,
Laptopul e cam stricat,
Proiectorul ne-a tocat
Tot ce mai aveam din nervi
- Fir-ar ei de creieri sterpi!

2

Se zvoneşte că există
Dincolo de lumea tristă
De făcut faţade-n bandă
Şi gândit băi la comandă

O privelişte de vis
Unde somnul cel promis
Te învăluie treptat
Cu cearşafuri şi cu pat;

Unde nu faci macheţele,
Nu-ţi lipeşti nici degeţele,
Nu clichezi neîncetat
Şi nici plotul n-a costat;

Acolo nu-s sociale,
Nici dezastre naturale
(Plottere nefuncţionale,
Culori groase şi neclare);

Acolo nu ai travei,
Nici detalii (chiar de vrei),
Acolo e-o distopie
Cu flăcăi ce beau tărie
Şi cucoane ce dansează
Şi se fac că se distrează;

Nimic nu se construieşte,
Lumea-n pădure trăieşte
Făr' de-Allplan şi Autocad
(Totul e Photoshopat),
Nimic nu e proiectat,
Însă traiul e cam fad.

Chiar de-i heterotopie
Nu ne place mie, ţie
Să trăim într-o minciună
Orişicât pare de bună.
Aşa că dă-ne proiect
Cât mai greu şi mai abject

Cu planuri de execuţie
Şi travei – fără discuţie!
Noi vrem blocuri, noi vrem case
Mari, frumoase, spaţioase,
Cât mai arhitecturale –
Asta vrem! O fi greu oare?

(Scrise în timpul unei furtuni de mine şi de Prodănel.)