Studentul şi eroina

Stăteam pe terasa facultăţii şi fumam a patra ţigară din dimineaţa aia, scurs pe bancă şi cu capul pe spate, când în cer s-a produs o gaură, din care a căzut destul de dureros o duduie îmbrăcată sumar.

—M-aţi chemat, tinere cavaler — zise ea, ştergându-şi hainele de praf (în urma impactului, rămăsese un mini-crater în finisajul de ceramică al terasei. Hmmm.) Serviciile mele îţi stau la dispoziţie în totalitate în războiul împotriva elfilor nordici! Împreună îi vom învinge pe nemernici!

M-am uitat la dudă mai atent (părea că arată ca o eroină clişeică din nu ştiu ce RPG fantasy), după care i-am zis, cât mai sictirit posibil:

—Uite ce e, miss Anti-elfi-de-la-nord-vest-la-nord-est. Dacă ar fi să plec la război, nici să mă plăteşti nu m-aş duce cu tine. Armura ta — care parcă se termină într-un sutien la partea superioară — e complet inutilă. Oriunde ai primi o lovitură, o să ţi se scurgă eforturile pe stern, apoi pe cutia toracică, apoi pe organele interne. Şi-apoi o să mori şi cu asta basta. Au revoire!

Mi-am întors spatele şi m-am pregătit să plec de acolo până nu mi se complica viaţa şi mai tare, când duduia m-a prins de braţ şi a început să-mi turuie disperată:

—Dar cavalere, tu eşti cu siguranţă Alesul. Însuşi faptul că distingi hibe în tehnologia noastră demonstrează asta. Şi în plus, mi-ai invocat numele de trei ori!

—Haaa? Zboară de-aci, picato din stratosferă! Da' ce-s eu, satanist, să invoc chestii?! N-am invocat nimic şi pe nimeni!

—Greşit, cavalere îndoielnic! Te-am văzut de pe Tărâmul de Dincolo cum te-ai rotit de trei ori şi mi-ai spus numele: Du Thempi! Du Thempi! Du Thempi!
—Ce...?

O secundă am stat acolo tâmp, întrebându-mă dacă nu e logic şi firesc ca o tipesă căzută din cer să aibă şi ceva neuroni săriţi — după care m-a apucat un râs isteric.

—Aşa-i bă, DU-TEM-PI. Chiar te-am invocat!

Şi asta pentru că, mai devreme, după ce Polonic — proful titular al cursului de ZBANG — mă prinsese copiind la examen, mă rotisem nervos în jurul sculpturii abstracte înfăţişând doi genunchi de pe terasă, fumând şi zicând de fiecare dată pe sub respiraţie:

—Du-te-n pi—... du-te-n pi—...du-te-n pi—!

Aşadar, chemasem fără să vreau pe Zâna Restanţelor la ZBANG, care acum mă privea cu o adoraţie supremă de fangirl, cam cum ar fi vrut Polonic să fie privit de studenţii lui.

Am scos un oftat intern; trebuia să îmi abordez vocea de Cavaler Pro.

—Domniţa Du Thempi dragă, războiul împotriva elfilor este, într-adevăr, o chestiune serioasă şi delicată, care trebuie gândită strategic şi cu foarte mare acurateţe, ca un joc de Snake sau ca infiltratul în coada de covrigi de la Petru. Eu din păcate încă nu dispun de experienţa şi datele necesare pentru contraofensivă (şi mă tem că nici netul nu prea m-ar ajuta în domeniul ăsta — chit că găseşti tot felul de tutoriale uber nerdy pe acolo), aşa că va trebui să mă antrenez şi documentez. Dumneata du-te pe Tărâmul de Dincolo (ce cuvânt vag, „dincolo”; nu aveţi şi voi coordonate GPS?), iar eu te voi chema din nou când sunt gata uns cavaler în mod oficial de Brigada Anti-elfi sau cum mă-sa îi zice. Capisci?

Du Thempi mă privi încântată la extrem, încuviinţă exagerat, îmi oferi mâna să i-o pup (i-am refuzat-o cu cea mai exasperată faţă posibil; cine ştie ce bacterii superevoluate existau „dincolo”?!), după care ţâşni spre norii cirrostratus cu cel puţin şaptezeci la oră.

Mi-am scos o ţigară pufnind şi urmărind cu satisfacţie dâra rămasă în urmă.

—Du-Ten-Pi... bine c-am scăpat şi de tine, duso. Acu' mai rămâne doar restanţa de la ZBANG — şi celelalte şapte restanţe. Mă aşteaptă un all-nighter de fiţuici...

După care am zăcut o vreme pe bancă.