Ploaie, flori şi icşi

Cantitatea de apă de ploaie pe metru pătrat depăşeşte 20 de litri – nu că numărul ar avea vreo relevanţă. Decât că – printr-o soartă a ironiei sau o ironie a sorţii, care nu ştiu exact – coincide în perfectă concordanţă cu ce mi-a zis ea dimineaţă, după ce s-a uitat la meteo şi mi-a aruncat umbrela în braţe.

–N-am nevoie să car umbrelă – ţin minte că i-am zis – nu mă udă pe mine doi stropi; – replică la care ea m-a avertizat cu un „Faci ce vrei”, şi ce am vrut am făcut.

Acum sunt leoarcă şi sictiresc prospectul întoarcerii acasă, unde o să aud criticile ei referitoare la cum fiecare dintre cei doi stropi incorporează un volum de zece litri. Clar, sunt un om terminat; trebuie neapărat să găsesc o cale să o distrag de la dez-terminarea mea.

Intru într-o florărie. Apare vânzătoarea – scundă, rotundă, roşcată, cu ochelari şi halat alb; probabil că Dexter a încercat un experiment de schimbare a sexului în laboratorul lui.

–Vă ajut cu ceva, domnu'? mă întreabă ea pe un ton tocilar, dându-se la mine; îi murmur un „deocamdată doar mă uitam”.

Şi chiar mă uit şi analizez specimenele regnului Plantae prezente; toate cunoştinţele mele referitoare la ele se reduc la biologia de clasa a V-a învăţată cu vreo două decenii în urmă, sub teroarea unei anumite profesoare pătrăţoase Lighean.

Cinci secunde şi mă declar învins.

–Vreau să cumpăr o floare – îi zic vânzătoarei.

Dexterina, către sine: „Şi eu care credeam că a venit pentru piele de elefant!”; către mine: „În ce scop?”.

–Tre' să fac un cadou.

–Cui, dacă nu vă supăraţi?

–Neveste-mii.

–Sunteţi cu ea de mult timp?

–De trei ani.

Către sine, Dexterina: „Săraca!”; către mine apoi:

–Şi cam ce flori îi plac?

–Cât mai florale posibil!

–V-a vorbit vreodată de vreo preferinţă?

–Probabil, dar cred că am o tentă de Alzheimer.

–V-aţi gândit măcar vreodată că e o informaţie destul de importantă să o stocaţi în memoria de lungă durată?

–Nu, de ce ar avea vreo semnificaţie?!

–Ruşine să vă fie!

Dexterinei îi e milă de mine. Îmi trag nasul afectat.

–Acasă aveţi flori? mă întreabă.

–N-am.

–Niciuna niciuna?

–Am plante, dar nu plante cu flori.

–Plante verzi, de birou, atunci, da?

–Că doar n-or fi albastre de lustră!

–Ştiţi ce? Eu zic mai bine să-i luaţi un buchet de trandafiri roşii! Vă dau la el şi o fundă elegantă, roz, cu striaţii.

–Doamne ia-mă, am oroare de ţepi!

–De garoafe atunci? Avem de toate culorile–

–Ălea ce sunt? zic, arătând cu degetul înspre nişte flori mirositoare rău.

–Frezii! Să vă dau un buchet?

–Nu, neveste-mii nu-i plac florile la buchet, nu ştiu de ce. Pune-le în ghiveci!

–Domnu', n-are rost să le pun aşa. Deja sunt tăiate, se usucă!

Frate, ce mă oboseşte Dexterina asta! Mă îndrept spre un raft cu îngrăşământ cu un X pe el.

–Ăsta cât e?

–20 de lei.

–Aşa scuuump?! Florăria asta nu ştie că e criză?

–Florăria noastră NU abordează măsuri economice anti-ciclice.

–Îl iau, atunci! Poftim banii.

–Vă dau şi fundă la sticlă?

–Da, albastru de metil cu picăţele.

Dexterina produce materialul cerut. Colectez cadoul, mulţumit.

–Salută pe DeeDee din partea mea! zic; şi ies în ploaie.

Ea mă aşteapă dându-şi ochii peste cap la semafor, cu o umbrelă în plus. Îmi revendic drepturile şi trec în stânga ei.

–Ţi-am luat ceva, să ştii! – şi îi dau cadoul.

–Mulţumescu-ţi pentru gest, dragule; şi ce mă fac cu acest ceva?

–Îngrăşământ pentru plante! Nu zici tu mereu că vrei să fie mari şi verzi?

–Nu e îngrăşământ, e otravă contra păduchilor de muşcate.

–Cum?! De unde şi până unde?

–Are un X mare pe etichetă, vezi? X-ul ăla înseamnă moarte.

Oftez profund; niciodată nu fac ce trebuie.

–Deşi – continuă ea, ignorându-mi dezamăgirea – o s-o păstrez pentru data viitoare când pleci fără umbrelă.

Data viitoare o să mă documentez din timp să aflu ce flori îi plac.

Scrisa in aprilie 2010.