28 November 2012

Cărămida studentă

Era odată o Cărămidă care se gândea foarte serios la viitorul său, aşa că voia să aibă studii superioare. Într-o zi, pe când mergea la un curs de afaceri, a dat lut în nas cu proful de economie, un ins gras şi altruist care împărţea bomboane cu alcool tuturor studenţilor prezenţi la propriul curs (de obicei, nu mai mult de şase). Proful Econovici – care nu o văzuse pe Cărămidă decât la primul curs, dar o ţinuse minte datorită texturii sale poroase – o salută cu entuziasm şi scoase din geanta sa de voiaj (cu care se deplase în permanenţă oriunde) o cutie cu Suchardine de coniac.

–Poftim, păpuşă – zise el sexy, rotindu-şi cu un deget şuviţa de păr de deasupra urechii şi de dedesubtul cheliei plasată central.

Cărămida simţi cum se topeşte cu totul – atât sub puterea vocii lui Econovici, cât şi sub influenţa alcoolului. Nu era îmbrăcată decât cu o frunză de arţar – frunzele erau foarte la modă printre Materialele de Construcţii Studente – dar îi zbură cât ai zice „modul”. De ruşine însă, Cărămida împietri acolo, în holul facultăţii, sub privirile mirate ale lui Econovici.

–Ei, tot aveam nevoie de ceva cu care să umplu golul care mi-a apărut în peretele de la baie – zise proful, ridicând din umeri.

Şi o zidi la el acasă, unde Cărămida rămase pe vecie, nemaicontinuându-şi vreodată studiile. 



Scris la un curs de perspectivă, bazat pe următoarele prompturi:

altruist
afaceri
cărămidă
păpuşă
gras
curs
frunză 

25 November 2012

Spider!


Într-o zi, şeful m-a prins jucând Spider Solitaire dificultate maximă, în loc să implementez noile coduri.

–Dă-mi cinci motive logice şi valide pentru care acest joc este necesar unui om de vârsta, statutul şi experienţa ta şi am să trec cu vederea gafa – zise el.

Mi-am dat scaunul mai în spate, am tras aer în piept şi mi-am început cu forţă discursul:

–În primul şi în primul rând, Spider Solitaire necesită o mare virtute pe care omul societăţii contemporane întâmpină dificultăţi majore în a o cultiva – şi anume răbdarea. Spider este, în esenţă, un joc al încrâncenării şi încăpăţănării. Numai cineva cu adevărat ambiţios poate să se ţină de un joc cu patru semne până la capăt.

În al doilea rând, jucând Spider Solitaire, o să te loveşti inevitabil de teoria universurilor paralele. Dacă schimbi o singură mutare, se va schimba tot jocul. Cinciul de romb pe un şase de treflă nu are aceeaşi valoare ca cinciul de inimă roşie pe acelaşi şase. În plus, Spider te forţează să iei în considerare consecinţele tuturor mutărilor posibile înainte de a face una. Altfel nu o vei putea alege niciodată pe cea bună – ceea ce omul modern nu prea pare să-şi fi implementat bine în gândire.

Un al treilea motiv este că Spider Solitaire se bazează pe ideea de perfecţionare. Niciun joc de dificultate maximă nu se poate rezolva cap-coadă fără să îţi ştergi ultimele mutări şi să revii la cele de dinainte. E ca şi cum ţi-ai edita calea vieţii: odată ce ai văzut consecinţele unei fapte eronate, din experienţă ştii să alegi o cu totul alt fel de acţiune într-o situaţie asemănătoare. Eviţi, aşadar, să ajungi din nou la vechiul dead end.

În al patrulea rând, nu toate jocurile de Spider Solitaire se pot rezolva. Există cazuri în care mutările sunt imposibile – spre exemplu, dacă obţii numai cărţi de aceeaşi paritate la ultima tură. Jucând multe jocuri, vei ajunge să înveţi când trebuie renunţat şi când nu. Extrem de puţine cazuri sunt, cu adevărat, de necâştigat, la fel cum şi în viaţă, puţine acţiuni nu duc la absolut nimic. Trebuie însă să înveţi când să cedezi şi să o iei de la capăt.

Şi, nu în ultimul rând, poate cea mai importantă lecţie de viaţă din Spider Solitaire este că o mutare eficientă pe termen lung cere sacrificii pe termen scurt. Va trebui să îţi aglomerezi toate cărţile pe numai câteva şiruri, blocând crearea imediată a unui pachet numai de o culoare; aşa o să eliberezi o poziţie eficientă, de care să te poţi folosi pentru a stabili ordinea care să ducă la succes. În mod analog, trebuie nu să ai scopuri mici, ci unul mare, spre care să tinzi chiar dacă temporar îţi vei sufoca ambiţiile de moment. Şi asta pentru că, odată ce îţi deschizi calea spre scopul final, vei putea rezolva şi treburile mărunte pe parcurs.

*

A doua zi, toată lumea din birou se juca Spider Solitaire în patru culori.

13 November 2012

Linia (în)frântă

A fost odată ca niciodată o Linie frântă care dorea să fie dinamică. Atât de dinamică voia să ajungă, încât să poată să se unduiască din centrul spre colţul paginii, ca un cablu de telefon din anii '90. Pentru asta, şi-a propus să înveţe să sară, aşa că şi-a căutat drept mentor o broască.

Din nefericire, din cauza unor neînţelegeri cladistice, cuvântul „broască” ajunsese să denumească, pe lângă un ordin întreg al amfibienilor (la care se adăuga şi omonimia prin care se desemna un oarece element de tâmplărie) şi un ordin întreg de reptile: broaştele ţestoase. Iar Linia, nefiind un zoolog, nimerise la o asemenea broască – şi încă una bătrână de 113 ani, 6 luni, 3 săptămână şi 4 zile!

–Stimată doamnă – zise Linia zigzagându-se cât putea de politicos – îmi puteţi explica şi mie cum se sare?
Ţestoasa căscă adând, se mişcă un milimetru la stânga, ridică puţin pielea de deasupra ochiului drept şi zise:
–Să sari! Să sari! Mare brânză, să sari! Nu ăsta e răspunsul vieţii! Răspunsul vieţii este să stai!

Dezamăgită, Linia aşteptă şi aşteptă un nou sfat, dar Ţestoasa adormise deja. Şi dormea atât de adânc, încât sforăiturile sale îi transmiteau expiraţia la viteza de 45km/h, viteză la care Linia fu luată pe sus, transportată deasupra înălţimii privirii de 1.75 m de la care se construieşte o perspectivă în mod uzual la Facultatea de Arhitectură şi, în sfârşit, izbită de trunchiul metalic al unui stâlp de iluminat cu LEDuri.
–Nu mi-am dorit decât să fiu şi eu sinuoasă şi frumoasă – oftă Linia, făcându-se bucăţi.

Şi se scurse pe asfalt într-o masă amorfă, unduitoare şi nedorită, cum e caimacul dintr-o cană cu lapte în care vrei să pui cereale Chocapic dimineaţa la micul dejun.



Scrisă la un curs de perspectivă, bazându-mă pe următoarele prompturi:

brânză
broască
caimac
sare
linie

22 October 2012

Ploaie, flori şi icşi

Cantitatea de apă de ploaie pe metru pătrat depăşeşte 20 de litri – nu că numărul ar avea vreo relevanţă. Decât că – printr-o soartă a ironiei sau o ironie a sorţii, care nu ştiu exact – coincide în perfectă concordanţă cu ce mi-a zis ea dimineaţă, după ce s-a uitat la meteo şi mi-a aruncat umbrela în braţe.
–N-am nevoie să car umbrelă – ţin minte că i-am zis – nu mă udă pe mine doi stropi; – replică la care ea m-a avertizat cu un „Faci ce vrei”, şi ce am vrut am făcut.
Acum sunt leoarcă şi sictiresc prospectul întoarcerii acasă, unde o să aud criticile ei referitoare la cum fiecare dintre cei doi stropi incorporează un volum de zece litri. Clar, sunt un om terminat; trebuie neapărat să găsesc o cale să o distrag de la dez-terminarea mea.
Intru într-o florărie. Apare vânzătoarea – scundă, rotundă, roşcată, cu ochelari şi halat alb; probabil că Dexter a încercat un experiment de schimbare a sexului în laboratorul lui.
–Vă ajut cu ceva, domnu'? mă întreabă ea pe un ton tocilar, dându-se la mine; îi murmur un „deocamdată doar mă uitam”.
Şi chiar mă uit şi analizez specimenele regnului Plantae prezente; toate cunoştinţele mele referitoare la ele se reduc la biologia de clasa a V-a învăţată cu vreo două decenii în urmă, sub teroarea unei anumite profesoare pătrăţoase Lighean.
Cinci secunde şi mă declar învins.
–Vreau să cumpăr o floare – îi zic vânzătoarei.
Dexterina, către sine: „Şi eu care credeam că a venit pentru piele de elefant!”; către mine: „În ce scop?”.
–Tre' să fac un cadou.
–Cui, dacă nu vă supăraţi?
–Neveste-mii.
–Sunteţi cu ea de mult timp?
–De trei ani.
Către sine, Dexterina: „Săraca!”; către mine apoi:
–Şi cam ce flori îi plac?
–Cât mai florale posibil!
–V-a vorbit vreodată de vreo preferinţă?
–Probabil, dar cred că am o tentă de Alzheimer.
–V-aţi gândit măcar vreodată că e o informaţie destul de importantă să o stocaţi în memoria de lungă durată?
–Nu, de ce ar avea vreo semnificaţie?!
–Ruşine să vă fie!
Dexterinei îi e milă de mine. Îmi trag nasul afectat.
–Acasă aveţi flori? mă întreabă.
–N-am.
–Niciuna niciuna?
–Am plante, dar nu plante cu flori.
–Plante verzi, de birou, atunci, da?
–Că doar n-or fi albastre de lustră!
–Ştiţi ce? Eu zic mai bine să-i luaţi un buchet de trandafiri roşii! Vă dau la el şi o fundă elegantă, roz, cu striaţii.
–Doamne ia-mă, am oroare de ţepi!
–De garoafe atunci? Avem de toate culorile–
–Ălea ce sunt? zic, arătând cu degetul înspre nişte flori mirositoare rău.
–Frezii! Să vă dau un buchet?
–Nu, neveste-mii nu-i plac florile la buchet, nu ştiu de ce. Pune-le în ghiveci!
–Domnu', n-are rost să le pun aşa. Deja sunt tăiate, se usucă!
Frate, ce mă oboseşte Dexterina asta! Mă îndrept spre un raft cu îngrăşământ cu un X pe el.
–Ăsta cât e?
–20 de lei.
–Aşa scuuump?! Florăria asta nu ştie că e criză?
–Florăria noastră NU abordează măsuri economice anti-ciclice.
–Îl iau, atunci! Poftim banii.
–Vă dau şi fundă la sticlă?
–Da, albastru de metil cu picăţele.
Dexterina produce materialul cerut. Colectez cadoul, mulţumit.
–Salută pe DeeDee din partea mea! zic; şi ies în ploaie.
Ea mă aşteapă dându-şi ochii peste cap la semafor, cu o umbrelă în plus. Îmi revendic drepturile şi trec în stânga ei.
–Ţi-am luat ceva, să ştii! – şi îi dau cadoul.
–Mulţumescu-ţi pentru gest, dragule; şi ce mă fac cu acest ceva?
–Îngrăşământ pentru plante! Nu zici tu mereu că vrei să fie mari şi verzi?
–Nu e îngrăşământ, e otravă contra păduchilor de muşcate.
–Cum?! De unde şi până unde?
–Are un X mare pe etichetă, vezi? X-ul ăla înseamnă moarte.
Oftez profund; niciodată nu fac ce trebuie.
–Deşi – continuă ea, ignorându-mi dezamăgirea – o s-o păstrez pentru data viitoare când pleci fără umbrelă.
Data viitoare o să mă documentez din timp să aflu ce flori îi plac.



Scrisa in aprilie 2010.

18 October 2012

CATRENE POWERED-UP

Ei visează
Cum e-n facu'
Şi când colo
N-au luat bacu'!

*

E-un vitezoman
Notoriu–
Când e-n sensul
Giratoriu.

*

Dublu-i stratul
De bordură–
Noi mergem
Pe arătură!

*

Foamea-l obliga, haină,
La o gustare rapidă;
Deschizând uşa la frigi
A-ntâlnit mulţimea vidă!

*

E criză! Nu aprind lumina!”;
Ea merse-n hol pe beznă.
Şi să vezi ce criz-a fost
Când s-a lovit la gleznă!

*

Joi a dat
Un speech sinistru;
Vineri
L-au făcut ministru.

*

Azi m-a lovit în cap pigeon poo poo,
Presimt c-o să am un mare noroc,
Mă duc să pun un bilet la loto,
Căci sigur câştig dintr-un foc.

*

În jur are doar
Cărţi de soi:
As, patru, damă
Şi un doi.



Scrise prin decembrie 2010.


***
Extra: scrise în cursul ultimului an la atelierele de stufo:

Desenez într-o demenţă
Elipse fără esenţă
Şi-n capul meu e o absenţă
De logică şi coerenţă.

*

Din stufărişul de la Stufo
Venit-am, tinere, să-ţi spui:
De-ai face doric ori corintic,
Planşeta-n cap îţi dă cucui!

*

Eu pictor n-am vrut să mă fac
Dar iată că pictez în fac':
Cu vai, cu chiu,
Eu fac laviu
 Şi tentele îmi vin de hac!

17 October 2012

CATRENE

Secretara-n jupă:
'Neaţa!”;
Şefului
Îi pică faţa.

*

Cum de-ai dat
De prinţu'-n blugi?”
L-am găsit
Pe FaceBuci.”

*

Lui îi fac eu
Coc cochet
Şi-el stă doar
Pe internet!

*

Sunt sexy
Şi cu anemie
Număr orice
Calorie!

*

Te cunosc
Şi mă cunoşti
Parc-am fi
'Ntr-un film cu proşti.

*

La grile-i
Printre elite;
Secret?
Babe scofâlcite!

*

Ea mă iubeşte
Şi m-observă–
Când mă tai
În vreo conservă.

*

Pe furiş
I-am luat din tort;
Când află
Sunt ca şi mort!



Scrise prin mai 2010.

07 October 2012

Balada planşetei furate

Am zărit-o pe Lipscani
Când de-abia mai aveam bani
Şi-am cumpărat-o într-un gest
De pur arhitect în manifest;

Cu masa şi volumul ei
M-am luptat de la Hanul cu Tei
Şi am cărat-o-n mod prostesc
Nemaivăzând ce mai lovesc;

Şi-a rezistat la drumul mare
Pe bulevard şi în parcare;
Şi-a rezistat şi-n librărie
Dănd jos cărţi de pe raft o mie;

A rezistat şi-n autobuz
Cu călători privind confuz
În timp ce ea stătea solemn
Planşeta mea mândră de lemn;

Şi-am utilizat-o-n atelier
Când desenam un capitel
Şi-i făceam umbre şi lumină
Pe plită, tor şi pe echină;

Şi-am dus-o şi pe coridor
În drum spre laborator
Şi-am sprijinit-o de perete
Lângă un grup vesel de fete;

Şi m-am jucat în Photoshop
Dând copy, paste, edit şi crop
În timp ce cineva tiptil
Şi-a însuşit-o-n mod subtil;

Şi-am căutat-o-n disperare
Făcând scandal în gura mare
Şi acuzând în mod perfid
Pe orice vrednic individ;

Dar n-o să am niciun răspuns
Deşi am căutat de-ajuns;
Căci eu ştiu c-ai dispărut pe veci,
Placă 50 x 70.

Acum un an pe vremea asta.