Cantitatea
de apă de ploaie pe metru pătrat depăşeşte 20 de litri – nu că
numărul ar avea vreo relevanţă. Decât că – printr-o soartă a
ironiei sau o ironie a sorţii, care nu ştiu exact – coincide în
perfectă concordanţă cu ce mi-a zis ea dimineaţă, după ce s-a
uitat la meteo şi mi-a aruncat umbrela în braţe.
–N-am
nevoie să car umbrelă – ţin minte că i-am zis – nu mă udă
pe mine doi stropi; – replică la care ea m-a avertizat cu un „Faci
ce vrei”, şi ce am vrut am făcut.
Acum
sunt leoarcă şi sictiresc prospectul întoarcerii acasă, unde o să
aud criticile ei referitoare la cum fiecare dintre cei doi stropi
incorporează un volum de zece litri. Clar, sunt un om terminat;
trebuie neapărat să găsesc o cale să o distrag de la
dez-terminarea mea.
Intru
într-o florărie. Apare vânzătoarea – scundă, rotundă,
roşcată, cu ochelari şi halat alb; probabil că Dexter a încercat
un experiment de schimbare a sexului în laboratorul lui.
–Vă
ajut cu ceva, domnu'? mă întreabă ea pe un ton tocilar, dându-se
la mine; îi murmur un „deocamdată doar mă uitam”.
Şi
chiar mă uit şi analizez specimenele regnului Plantae
prezente;
toate cunoştinţele mele referitoare la ele se reduc la biologia de
clasa a V-a învăţată cu vreo două decenii în urmă, sub
teroarea unei anumite profesoare pătrăţoase Lighean.
Cinci secunde şi mă declar învins.
–Vreau să cumpăr o floare – îi
zic vânzătoarei.
Dexterina, către sine: „Şi eu
care credeam că a venit pentru piele de elefant!”; către mine:
„În ce scop?”.
–Tre' să fac un cadou.
–Cui, dacă nu vă supăraţi?
–Neveste-mii.
–Sunteţi cu ea de mult timp?
–De
trei ani.
Către sine, Dexterina: „Săraca!”;
către mine apoi:
–Şi cam ce flori îi plac?
–Cât mai florale posibil!
–V-a vorbit vreodată de vreo
preferinţă?
–Probabil, dar cred că am o tentă
de Alzheimer.
–V-aţi gândit măcar vreodată că
e o informaţie destul de importantă să o stocaţi în memoria de
lungă durată?
–Nu, de ce ar avea vreo
semnificaţie?!
–Ruşine să vă fie!
Dexterinei îi e milă de mine. Îmi
trag nasul afectat.
–Acasă aveţi flori? mă întreabă.
–N-am.
–Niciuna niciuna?
–Am plante, dar nu plante cu flori.
–Plante verzi, de birou, atunci,
da?
–Că doar n-or fi albastre de
lustră!
–Ştiţi ce? Eu zic mai bine să-i
luaţi un buchet de trandafiri roşii! Vă dau la el şi o fundă
elegantă, roz, cu striaţii.
–Doamne ia-mă, am oroare de ţepi!
–De garoafe atunci? Avem de toate
culorile–
–Ălea ce sunt? zic, arătând cu
degetul înspre nişte flori mirositoare rău.
–Frezii! Să vă dau un buchet?
–Nu, neveste-mii nu-i plac florile
la buchet, nu ştiu de ce. Pune-le în ghiveci!
–Domnu', n-are rost să le pun aşa.
Deja sunt tăiate, se usucă!
Frate, ce mă oboseşte Dexterina
asta! Mă îndrept spre un raft cu îngrăşământ cu un X pe el.
–Ăsta cât e?
–20 de lei.
–Aşa scuuump?! Florăria asta nu
ştie că e criză?
–Florăria
noastră NU
abordează măsuri economice anti-ciclice.
–Îl iau, atunci! Poftim banii.
–Vă dau şi fundă la sticlă?
–Da, albastru de metil cu picăţele.
Dexterina produce materialul cerut.
Colectez cadoul, mulţumit.
–Salută pe DeeDee din partea mea!
zic; şi ies în ploaie.
Ea mă aşteapă dându-şi ochii
peste cap la semafor, cu o umbrelă în plus. Îmi revendic
drepturile şi trec în stânga ei.
–Ţi-am luat ceva, să ştii! –
şi îi dau cadoul.
–Mulţumescu-ţi pentru gest,
dragule; şi ce mă fac cu acest ceva?
–Îngrăşământ pentru plante! Nu
zici tu mereu că vrei să fie mari şi verzi?
–Nu e îngrăşământ, e otravă
contra păduchilor de muşcate.
–Cum?! De unde şi până unde?
–Are un X mare pe etichetă, vezi?
X-ul ăla înseamnă moarte.
Oftez profund; niciodată nu fac ce
trebuie.
–Deşi – continuă ea,
ignorându-mi dezamăgirea – o s-o păstrez pentru data viitoare
când pleci fără umbrelă.
Data viitoare o să mă documentez
din timp să aflu ce flori îi plac.
Scrisa in aprilie 2010.
