22 October 2012

Ploaie, flori şi icşi

Cantitatea de apă de ploaie pe metru pătrat depăşeşte 20 de litri – nu că numărul ar avea vreo relevanţă. Decât că – printr-o soartă a ironiei sau o ironie a sorţii, care nu ştiu exact – coincide în perfectă concordanţă cu ce mi-a zis ea dimineaţă, după ce s-a uitat la meteo şi mi-a aruncat umbrela în braţe.
–N-am nevoie să car umbrelă – ţin minte că i-am zis – nu mă udă pe mine doi stropi; – replică la care ea m-a avertizat cu un „Faci ce vrei”, şi ce am vrut am făcut.
Acum sunt leoarcă şi sictiresc prospectul întoarcerii acasă, unde o să aud criticile ei referitoare la cum fiecare dintre cei doi stropi incorporează un volum de zece litri. Clar, sunt un om terminat; trebuie neapărat să găsesc o cale să o distrag de la dez-terminarea mea.
Intru într-o florărie. Apare vânzătoarea – scundă, rotundă, roşcată, cu ochelari şi halat alb; probabil că Dexter a încercat un experiment de schimbare a sexului în laboratorul lui.
–Vă ajut cu ceva, domnu'? mă întreabă ea pe un ton tocilar, dându-se la mine; îi murmur un „deocamdată doar mă uitam”.
Şi chiar mă uit şi analizez specimenele regnului Plantae prezente; toate cunoştinţele mele referitoare la ele se reduc la biologia de clasa a V-a învăţată cu vreo două decenii în urmă, sub teroarea unei anumite profesoare pătrăţoase Lighean.
Cinci secunde şi mă declar învins.
–Vreau să cumpăr o floare – îi zic vânzătoarei.
Dexterina, către sine: „Şi eu care credeam că a venit pentru piele de elefant!”; către mine: „În ce scop?”.
–Tre' să fac un cadou.
–Cui, dacă nu vă supăraţi?
–Neveste-mii.
–Sunteţi cu ea de mult timp?
–De trei ani.
Către sine, Dexterina: „Săraca!”; către mine apoi:
–Şi cam ce flori îi plac?
–Cât mai florale posibil!
–V-a vorbit vreodată de vreo preferinţă?
–Probabil, dar cred că am o tentă de Alzheimer.
–V-aţi gândit măcar vreodată că e o informaţie destul de importantă să o stocaţi în memoria de lungă durată?
–Nu, de ce ar avea vreo semnificaţie?!
–Ruşine să vă fie!
Dexterinei îi e milă de mine. Îmi trag nasul afectat.
–Acasă aveţi flori? mă întreabă.
–N-am.
–Niciuna niciuna?
–Am plante, dar nu plante cu flori.
–Plante verzi, de birou, atunci, da?
–Că doar n-or fi albastre de lustră!
–Ştiţi ce? Eu zic mai bine să-i luaţi un buchet de trandafiri roşii! Vă dau la el şi o fundă elegantă, roz, cu striaţii.
–Doamne ia-mă, am oroare de ţepi!
–De garoafe atunci? Avem de toate culorile–
–Ălea ce sunt? zic, arătând cu degetul înspre nişte flori mirositoare rău.
–Frezii! Să vă dau un buchet?
–Nu, neveste-mii nu-i plac florile la buchet, nu ştiu de ce. Pune-le în ghiveci!
–Domnu', n-are rost să le pun aşa. Deja sunt tăiate, se usucă!
Frate, ce mă oboseşte Dexterina asta! Mă îndrept spre un raft cu îngrăşământ cu un X pe el.
–Ăsta cât e?
–20 de lei.
–Aşa scuuump?! Florăria asta nu ştie că e criză?
–Florăria noastră NU abordează măsuri economice anti-ciclice.
–Îl iau, atunci! Poftim banii.
–Vă dau şi fundă la sticlă?
–Da, albastru de metil cu picăţele.
Dexterina produce materialul cerut. Colectez cadoul, mulţumit.
–Salută pe DeeDee din partea mea! zic; şi ies în ploaie.
Ea mă aşteapă dându-şi ochii peste cap la semafor, cu o umbrelă în plus. Îmi revendic drepturile şi trec în stânga ei.
–Ţi-am luat ceva, să ştii! – şi îi dau cadoul.
–Mulţumescu-ţi pentru gest, dragule; şi ce mă fac cu acest ceva?
–Îngrăşământ pentru plante! Nu zici tu mereu că vrei să fie mari şi verzi?
–Nu e îngrăşământ, e otravă contra păduchilor de muşcate.
–Cum?! De unde şi până unde?
–Are un X mare pe etichetă, vezi? X-ul ăla înseamnă moarte.
Oftez profund; niciodată nu fac ce trebuie.
–Deşi – continuă ea, ignorându-mi dezamăgirea – o s-o păstrez pentru data viitoare când pleci fără umbrelă.
Data viitoare o să mă documentez din timp să aflu ce flori îi plac.



Scrisa in aprilie 2010.

18 October 2012

CATRENE POWERED-UP

Ei visează
Cum e-n facu'
Şi când colo
N-au luat bacu'!

*

E-un vitezoman
Notoriu–
Când e-n sensul
Giratoriu.

*

Dublu-i stratul
De bordură–
Noi mergem
Pe arătură!

*

Foamea-l obliga, haină,
La o gustare rapidă;
Deschizând uşa la frigi
A-ntâlnit mulţimea vidă!

*

E criză! Nu aprind lumina!”;
Ea merse-n hol pe beznă.
Şi să vezi ce criz-a fost
Când s-a lovit la gleznă!

*

Joi a dat
Un speech sinistru;
Vineri
L-au făcut ministru.

*

Azi m-a lovit în cap pigeon poo poo,
Presimt c-o să am un mare noroc,
Mă duc să pun un bilet la loto,
Căci sigur câştig dintr-un foc.

*

În jur are doar
Cărţi de soi:
As, patru, damă
Şi un doi.



Scrise prin decembrie 2010.


***
Extra: scrise în cursul ultimului an la atelierele de stufo:

Desenez într-o demenţă
Elipse fără esenţă
Şi-n capul meu e o absenţă
De logică şi coerenţă.

*

Din stufărişul de la Stufo
Venit-am, tinere, să-ţi spui:
De-ai face doric ori corintic,
Planşeta-n cap îţi dă cucui!

*

Eu pictor n-am vrut să mă fac
Dar iată că pictez în fac':
Cu vai, cu chiu,
Eu fac laviu
 Şi tentele îmi vin de hac!

17 October 2012

CATRENE

Secretara-n jupă:
'Neaţa!”;
Şefului
Îi pică faţa.

*

Cum de-ai dat
De prinţu'-n blugi?”
L-am găsit
Pe FaceBuci.”

*

Lui îi fac eu
Coc cochet
Şi-el stă doar
Pe internet!

*

Sunt sexy
Şi cu anemie
Număr orice
Calorie!

*

Te cunosc
Şi mă cunoşti
Parc-am fi
'Ntr-un film cu proşti.

*

La grile-i
Printre elite;
Secret?
Babe scofâlcite!

*

Ea mă iubeşte
Şi m-observă–
Când mă tai
În vreo conservă.

*

Pe furiş
I-am luat din tort;
Când află
Sunt ca şi mort!



Scrise prin mai 2010.

07 October 2012

Balada planşetei furate

Am zărit-o pe Lipscani
Când de-abia mai aveam bani
Şi-am cumpărat-o într-un gest
De pur arhitect în manifest;

Cu masa şi volumul ei
M-am luptat de la Hanul cu Tei
Şi am cărat-o-n mod prostesc
Nemaivăzând ce mai lovesc;

Şi-a rezistat la drumul mare
Pe bulevard şi în parcare;
Şi-a rezistat şi-n librărie
Dănd jos cărţi de pe raft o mie;

A rezistat şi-n autobuz
Cu călători privind confuz
În timp ce ea stătea solemn
Planşeta mea mândră de lemn;

Şi-am utilizat-o-n atelier
Când desenam un capitel
Şi-i făceam umbre şi lumină
Pe plită, tor şi pe echină;

Şi-am dus-o şi pe coridor
În drum spre laborator
Şi-am sprijinit-o de perete
Lângă un grup vesel de fete;

Şi m-am jucat în Photoshop
Dând copy, paste, edit şi crop
În timp ce cineva tiptil
Şi-a însuşit-o-n mod subtil;

Şi-am căutat-o-n disperare
Făcând scandal în gura mare
Şi acuzând în mod perfid
Pe orice vrednic individ;

Dar n-o să am niciun răspuns
Deşi am căutat de-ajuns;
Căci eu ştiu c-ai dispărut pe veci,
Placă 50 x 70.

Acum un an pe vremea asta.

03 September 2012

Visul meu de azi-noapte

Azi-noapte în vis am dat mâna cu Obama la o petrecere, ne-am bătut prieteneşte pe umăr pentru că nu ne mai văzusem de mult timp şi am stat la taclale la o bere despre marile probleme de mentalitate ale românilor şi americanilor.
Am plecat apoi să culeg nişte roşii din propria curte, pe care le-am dus la magazinul de lângă să mi le cântărească; după care le-am plătit ca şi cum le-aş fi cumpărat de acolo.
Ulterior m-am uitat la o carte în care poze ale unor obiecte celebre fuseseră reconstituite pe baza a o grămadă de caractere ASCII stranii. Era acolo inclusiv preferata mea, Opera din Sidney.
Iar în final mi-am dat seama că data viitoare când ne vom vedea, Obama o să mă certe că am plătit nişte roşii care erau, de fapt, deja ale mele.

01 September 2012

Profesoara melancolică şi elevul realist

Sala clasei a IX-a B, ora 18:34. Indivizi ai regnului animal prezenţi – doi Homo sapiens sapiens şi o Musca domestica. Sursa de lumină: trei tuburi de neon amplasate strategic în formă de triunghi echilateral.

PROFESOARA (circulară, scurtă, ca un tufiş înflorit): Te-am chemat, Piersicescule, în legătură cu tema ta de la română pentru azi.
ELEVUL (înalt, deşirat, asemănător unei jaluzele îndoite): Piersescu, doamnă profesoară, nu Piersicescu.
PROFESOARA (înflorind dublu faţă de obicei): Mă scuzi, dragule, mă scuzi. Părea mai uşor de pronunţat aşa. Dar să revenim la subiect.
ELEVUL (serios): V-am predat tema, doamna.
PROFESOARA: Şi ţi-am şi corectat-o. Ţie şi tuturor celorlalţi.
ELEVUL: Atunci care este problema?
PROFESOARA: Piersescule, te simți constrâns de lumea asta?
ELEVUL (confuz): Scuzaţi, doamna, mai ziceţi o dată?
PROFA: Te întrebam dacă te simţi constrâns. Nu am putut să nu observ la tine o lipsă de imaginaţie de la începutul semestrului încoace. Se reflectă în toate temele.
ELEVUL: Aţi putea să-mi explicaţi şi mie...?
PROFA: Uite, Piersescu. Vorbesc la modul serios cu tine acum. V-am dat să-mi faceţi un eseu cu titlul: „Cine sunt eu?". Uite ce mi-a scris colega ta, Andra. (Luând o foaie din teancul de pe catedră şi citind admirativ):
„Sunt o fiinţă uitată a imperfecţiunii, o plăsmuire hâdă a întunecimii, o furie insipidă scăpată din Infernul societăţii claustrofobice. De ce, o, de ce sunt eu vinovată că sunt o furie? De ce nu m-am născut şi eu nimfă, să colind lumea cântând?"
ELEVUL (bombănind): Ce se mai sparge în figuri şi Andra asta. Pun pariu că nici nu ştie ce-i aia „insipid".
PROFA: Ai zis ceva, dragule?
ELEVUL (senin): Nimic, doamna, continuaţi.
PROFA: Uite ce mi-a scris Glad. (Luând o altă foaie):
„Cine sunt eu? Sunt ultimul erou de la Maraton, sunt esenţa trecutului şi a viitorului, sunt acel ce a fost şi cel ce va veni mai la urmă. Acela sunt eu."
ELEVUL (iarăşi bombănind): Fi-ţi-ar netu', Glade. Ce-ai mai copiat tu de pe gugăl.
PROFA (scuturând o floare de pe ramură): Îţi place cum a compus colegul tău, nu, Piersescule?
ELEVUL (muşcându-şi obrazul pe interior): La nebunie, doamna.
PROFA (fericită): Aşa te vreau. Şi acum ia să citim ce ai scris... mătăluţă.
ELEVUL (dăndu-şi rapid ochii peste cap): Citiţi, doamna, citiţi.
PROFA (cu intonaţie): „Cine sunt eu?" de elevul Piersescu Liviu. „Sunt doar un adolescent sclifosit. Ei şi? Puteam să fiu şi un urangutan fosforescent. Atâta timp cât în jurul meu erau numai urangutani fosforescenţi, nu trebuia să mă consider cu nimic mai presus. Umpla-s-ar lumea de urangutani fosforescenţi, la ce să mă plâng eu, nu am mai mult fosfor decât ceilalţi, nu?"
ELEVUL (în gând): Ce n-aş da să fiu un urangutan acum.
PROFA: Piersescu, nu vreau să fiu rea, dar nu aşa se compune un eseu.
ELEVUL: De ce nu, doamna?...
PROFA: Uite, dragule. De ce nu încerci şi tu să scrii la fel cum scriu colegii tăi? Scrie şi tu despre visuri, despre speranţe, piedici... ia, dacă ai avea de făcut un eseu cu titlul „Cum am învăţat să zbor", ce ai compune? Mmm?
ELEVUL (zărind musca): Aş scrie că am fost o larvă a unei insecte nespecificate, m-am metamorfozat şi apoi am decolat şi mi-am menţinut traiectoria până la cel mai apropiat neon, unde m-a atras lumina inexplicabil şi m-am ars.
PROFA: Nu, nu! Tu nu înţelegi că zborul e o metaforă? Trebuie să scrii cum ai zburat tu ca om!
ELEVUL: Păi bine, dar nu pot să înfrunt gravitaţia.
PROFA: Asta e problema! Eşti constrâns! În literatură trebuie să gândeşti dincolo de limitele ălea de la ştiinţe!
ELEVUL: Eu vreau să-mi respect propriul cod etic. Al meu îmi zice că nu pot zbura, deci nu pot zbura.
PROFA: Fii mai visător, Piersescule! Luna trecută, când v-am dat la lucrare întrebarea „Care e cea mai mare dorinţă a mea?", colegii tăi mi-au spus că vor să fie aviatori, doctori, să facă bungee-jumping, numai tu mi-ai scris că vrei să-ţi faci curat pe sub calorifer.
ELEVUL: Am fost sincer.
PROFA: Nu mai fi! Învaţă să ai imaginaţie! Să visezi!
ELEVUL (exasperat): Asta ar însemna să mint.
PROFA: Învaţă să faci distincţie între fantezie şi minciună atunci!
ELEVUL: Şi, în fond, ce e rău cu urangutanii mei?
PROFA: Nu sunt reprezentativi, măi băiatule! Nu au simbolism în ei! Nu te poţi lega afectiv de un urangutan.
ELEVUL: Dar reprezintă şi ei tot o metaforă.
PROFA: Metaforă pentru ce?
ELEVUL: Pentru... hmmm. (Gânditor): Urangutanul e o specie de primată care se aseamănă teribil de mult cu omul ca înfăţişare. Dar tocmai din această asemănare incompletă, omul îl percepe pe urangutan ca fiind urât. Am vrut să evidenţiez că aşa sunt priviţi, ăă, adolescenţii de societate. Iar fosforul reprezintă calitatea sufletului lor. Cum ceva fosforescent luminează numai noaptea, şi sufletul adolescentin luminează numai...mmm, atunci când e presat de stres. (Faţă neutră).
PROFA (ca bătută de vânt): Bravo, Piersescule, m-ai lăsat fără cuvinte. Din păcate, fără explicaţie nu ţi-aş fi înţeles niciun pic ideea. Încearcă şi tu, de acum încolo, să foloseşti termeni mai... apropiaţi şi nouă, oamenilor de rând. Să nu te mai prind cu urangutani şi fosfor!
ELEVUL (pierzându-şi răbdarea): Dar doamna, eu nu pot să scriu cu furii şi cu nimfe şi cu Maratoane şi cu mai ştiu eu ce! Mie nu-mi transmit nimic noţiunile ăstea! Mai bine fac legătura cu ceva înţelegibil printr-o asociere logică!
PROFA (enervată şi ea, mai ales că o bâzâie musca de la o vreme): Lasă logica, măi dragă, în literatură! În literatură trebuie să scrii cu inima, nu cu creierul!
ELEVUL: Am înţeles, doamna. Începând cu tema de mâine, aşa o să fac.
Scena se dizolvă. Cei doi Homo sapiens sapiens părăsesc încăperea, lăsând numai Musca domestica să-şi continuie traiectoria până la cel mai apropiat neon.

A doua zi, ora 14:45. Profesoara, aflată în cancelarie, corectează o serie de poezii de la clasa a IX-a B cu titlul „Intimitate". Zăreşte scrisul elevului Piersescu Liviu, ia foaia lui din teanc şi începe să citească:

Intimitate
E atunci când către inima mea
Nu curg vene şi artere
Ci visuri, speranţe, piedici
Când nu există gravitaţie
Şi nimic limitativ
Şi eu îmi doresc să fiu aviator pe sub calorifer
Dar nu mai am capul de urangutan
Pentru că, mai nou, creierele sunt pe cale de dispariţie
Ci am capul de nimfă
Şi strălucesc ca un tufiş
Şi simbolic reprezint ilogica
Şi nu mint, am doar fantezie
Aşa că nu trebuie să pun nici semne de punctuaţie
Pentru că sunt artist, am licenţă poetică
Şi pot să debitez orice
Cu toate că momentan sufăr de un caz grav de astenie intelectuală
Din lipsa fosforului.


Elevul Piersescu Liviu a obţinut media 10 pe semestrul II la limba şi literatura română.


Cea mai populară scriere a mea de până acum. Datează din august 2010. Premiul III la Virgil Ierunca şi inclusă în revista cea în alb-negru a şcolii. Pam pam.

31 August 2012

Jupânul Sonic

Jupânul Sonic,
Bolnav cronic
De-atâta alergat demonic,
În fiecare dis-de-morning,
Stând comod pe-un scaun conic,
Înghite tonic după tonic
Şi începe ironic
Să polueze fonic.

Poezie scrisa in 5 minute prin februarie 2010 dupa cateva ore consecutive de jucat un joc cu Sonic.