Rupaparupa

Marcus nuca de cocos stătea cocoţat într-un cocotier oarecare pe insula Rupaparupa, nefiind conştient că el însuşi există, că universul există sau că un lemurian plictisit tocmai îl desprindea de pe cracă şi îl arunca departe, cât colo, drept într-o buruiană magică, plictisită la rândul ei. Abia când coaja i se sparse, din el curse tot laptele şi se produse o reacţie chimică (din fericire neinclusă în manualele de liceu de chimie organică), Marcus Crăpatus căpătă o identitate, un pseudocreier şi o dorinţă megalomaniacă de a domina Rupaparupa.
„Bow before my greatness!", zise Marcus precum un sir, cu un accent britanic, un monoclu şi o mustaţă de lapte, nimănui în particular.
Cineva însă îl auzi, şi anume Jill şopârla, care, deşi nu avea un sistem digestiv adaptat consumului de fibre vegetale (era insectivoră), se înfruptă copios din pseudocreierul lui Marcus şi îi distruse identitatea, căpătând însă la rândul ei dorinţa de supremaţie.
„Long live Şopârlopolisss!", spuse Jill două luni mai târziu, în noul SauroImperiu, construit cu mintea sa ageră, şantaj şi multe alte ierburi paranormale şi paranoice.
Tocmai atunci însă, de undeva de la o altitudine imprecisă, un găinaţ de pescăruş ateriză pe capul lui Jill şi îi făcu pe supuşii săi să se răscoale împotriva dictaturii imperiale.
Morala: nu toate poveştile fantasy au elfi, iar cele care nu au sunt proaste.

(Scris în aprilie 2012 în 15 minute, bazat pe următoarele prompturi:
insulă, nucă de cocos, fantasy)