Poveste detectivă cu dinozauri: descoperă ucigaşul!

Presupunem că există o serie de romane intitulate PteroSofi, având ca subiect un pterozaur care călătoreşte prin timp în cele trei epoci din Mesozoic (Triasic, Jurasic, Cretacic) şi are aventuri cu amicii săi dinozaurii din fiecare dintre cele trei ere.

Presupunem că romanele au suficient de multă popularitate cât să aibă o convenţie a lor, intitulată PteroCon, unde vin şi mulţi cosplayeri.

Şase amici hotărăsc să participe şi să se costumeze: Pterozar, Titanozaur, Triceratops, T.Rex, Velociraptor şi Stegozaur. Pentru asta, ei încearcă să îşi facă nişte costume cât mai reuşite: cu colţi, gheare, spini etc.

Convenţia se desfăşoară la parterul şi etajul I al unei clădiri. La un moment dat, în aglomeraţie, cei şase amici reuşesc să treacă de gardian şi să se strecoare la etajul II, un etaj misterios, întunecat şi momentan scos din uz, cu obloanele exterioare trase. Acolo, se despart şi fiecare explorează altă cameră.

Zece minute mai târziu, se aude un ţipăt. Titanozaur l-a descoperit pe Pterozaur ucis pe balcon. Apare imediat un poliţai care examinează cadavrul şi îi chestionează pe cei cinci prieteni rămaşi, fiecare în parte.

Titanozaur: Deşi în cărţile PteroSofi eu sunt cel mai mare şi mai greoi personaj, costumul meu e cel mai simplu. Din fericire, nu e dotat cu nimic ascuţit, deci nu am avut acces la nicio armă.

Velociraptor: Eu îl urmăream pe Stegozaur de la spate. Voiam să îl sperii ca într-o scenă din „PteroSofi 3: Pe aripile Cretacicului”. Costumul meu e foarte uşor şi are ghearele ascuţite. Cred că vinovat e Triceratops.

Triceratops: Costumul meu e din două părţi: haina şi casca imensă cu guler şi corn. Casca trebuie prinsă şi deprinsă de la spate de altcineva şi e prea mare să pot intra cu ea prin uşa de la balcon. Operaţiunea de prindere/desprindere durează câte un minut şi de ea se ocupă Titanozaur. Cornul se poate da jos, dar numai când nu port casca pe cap. Eu cred că vinovat e T. Rex sau Velociraptor, ei ucid in cărţile PteroSofi.

Stegozaur: Costumul meu e haina pe care se ataşază la spate platoşele şi ţepii, pe care nu mi le pot lega singur. E cel mai greu costum, deseori se agaţă de uşi sau alte obiecte şi nu îmi permite să mă mişc suficient de repede cu platoşele în spinare. Cel care mi le-a legat la spate a fost Velociraptor. Apropo de Velociraptor: m-a urmărit de la spate.

T.Rex: Costumul meu nu conţine colţi, doar gheare în vârful mâinilor. Pentru a da impresia de mâini scurte, ţin braţele încrucişate pe piept şi costumul e încheiat/descheiat de altcineva. De asta se ocupă Titanozaur. Nu l-am văzut pe Titanozaur de când am urcat etajul şi ne-am despărţit şi până ne-a chemat poliţaiul. L-am întânit doar pe Triceratops.

Reguli

1. Naraţiunea este obiectivă şi reprezintă adevărul absolut.
2. Ce e scris în bold a fost confirmat de poliţist şi are aceleaşi atribuţii ca naraţiunea.
3. Doar unul dintre cei cinci amici minte. Toţi ceilalţi patru spun adevărul.
4. Poliţistul a găsit una dintre aripile costumului lui Pterozaur înţepată într-un loc. Pterozaur a fost ucis cu o armă venind din faţa lui. Pterozaur se afla afară, pe singurul balcon al etajului.

Glaciaţiune

M-au îngropat în permafrost,
Unde e ger şi e anost
Şi an de an, şi zi de zi,
Mai rău mă voi înzăpezi;
Căci viaţa mi s-a scurs demult,
Şi-acum-s doar oase de mamut,
Şi piei şi blană, şi un dinte
Împrăştiate-n reci morminte.
Iar când mileniile vor trece,
Voi fi scăpat de patul rece
Şi adus la cald, într-o cutie –
Muzeu de paleontologie.

(Scris acum vreo lună prin timpul sesiunii.)

Românii şi dinozaurii

"La Mega-Image, Jurasicul prinde din nou viaţă! Vino şi colecţionează Tiranozaurul, Triceratopsul şi Pterodactilul!"

sau ceva de genul ăsta - nu îmi amintesc exact - începe reclama la colecţia de cartonaşe "Lumea Dinozaurilor".

Dacă ai habar de măcar două-trei noţiuni despre dinozauri, strategia comercială a celor de la Mega o să te sâcâie pe creier teribil de mult.

În primul rând, pentru că dintre cele trei animale enumerate, numai Pterodactilul a trăit prin Jurasic. Jurasicul se întinde între 200 şi 145 milioane de ani în urmă. Tiranozaurul şi Triceratopsul au trăit la sfârşitul Cretacicului, fiind printre ultimii dinozauri dinainte de extincţia de acum 65 milioane de ani. În termeni mai simpli, Tiranozaurul şi Triceratopsul sunt mai apropiaţi cronologic de noi decât este Pterodactilul de ei. Şi nu, nu tot ce e dinozaur e din Jurasic. Jurassic Park se cheamă aşa numai pentru că însuşi Michael Crichton (autorul) a recunoscut că "prinde mai bine la public". Însuşi logoul Jurassic Park - un cap de tiranozaur - se referă la un animal din Cretacic, dar "arată bine".

În al doilea rând, pentru că Pterodactilii nu sunt dinozauri. Pterodactilii sunt pterozauri. Pterozaurii, crocodilii şi dinozaurii fac parte dintr-un grup de reptile numite archozauri. Pterozaurii şi dinozaurii sunt ceva mai apropiaţi unii de ceilalţi decât sunt fiecare dintre cele două clase de crocodili. Într-un fel, pterozaurii pot fi consideraţi "verii" dinozaurilor.

Dar revenind. De fapt, dintre 144 de cartonaşe cu dinozauri, 52 NU SUNT dinozauri, iar doi sunt dinozauri aviani (adică, mai pe româneşte, păsări).
Care nu sunt dinozauri?
Toate speciile care intră în categoriile "Înainte de dinozauri", "Pterozaurii", "Viaţa oceanică", "Dinozaurii contemporani" şi, respectiv, "După dinozauri". Toate, cu excepţia lui Copopteryx şi Gastornis, care sunt păsări şi, prin urmare, dinozauri aviani. În rest, cele patru categorii rămase ("Dinozaurii cu armură", "Sauropodele", "Teropodele" şi "Ornitopodele") sunt, cu adevărat, dinozauri non-aviani. 

Mie dintotdeauna mi-au plăcut Teropodele

E o distanţă extrem de mică între Teropode şi păsări :)

Mega-Image mai face şi alte greşeli prin prezentarea campaniei lor. De exemplu, pe site se confundă termenul de "arheolog" cu cel de "paleontolog". Ah, nu că ar fi mare diferenţă... doar cu totul altă scară a timpului.

Înţeleg că, prin campania lor, Mega-Image se adresează copiilor şi trebuie să fie kid-friendly şi să nu intre în detalii uber-ştiinţifice. Dar este păcat să îl înveţi pe copil din start o noţiune greşită. 

În plus...
Nu aş lua atât de în serios campania dacă ilustraţiile ar fi simpliste şi pentru copii. DAR ce e cu adevărat plăcut surprinzător legat de ele este că sunt EXTREM DE UP TO DATE cu ultimele descoperiri paleontologice. Spre exemplu, Concavenator cu proto-pene (chestie ştiută abia prin 2010!), Psittacosaurus cu proto-pene!, Velociraptor foaaarte împănoşat şi dinamic, pterozauri cu proto-blăniţă (iarăşi o chestie extrem de disputată) şi multe altele. Extrem de corecte din punct de vedere al "restoringului" şi, în plus, colorate şi cu puţină speculaţie prin ele (cui nu-i aminteşte varianta asta de Buiteraptor de un flamingo?).
În concluzie, cartonaşele prezintă o mare parte dintre animalele preistorice ca fiind nişte creaturi agile şi dinamice, variind probabil de la sânge cald (teropode, ornitopode, pterozaurii) la ceva cu sânge mai rece (cel mai probabil sauropodele). În orice caz, nu nişte bestii şopârloase şi fără creier, cum probabil că apar în mintea multor români.

Yaaaay pentru pene!

Şi mai yaaaay pentru blăniţă!

  În alte idei... mie îmi mai lipsesc vreo 20 de cartonaşe şi am cel puţin o sută de dubluri. Cine vrea să facă schimb? :)

'Twas older than the seashells

I loved a fossil once
When Earth was young and tame;
I loved a fossil once -
A creature with no name.

'Twas older than the seashells
And older than the trees;
'Twas older than the first fish
Breathing through its gills.

And old enough it was to be
Replaced with gems and stones;
For life in it had long been gone
- No breath, no dust, no bones.

Yet an imprint still remained
Despite the flow of time;
It was embedded in the soil
And in this heart of mine.

And so the creature could exist
Despite its nonexistence;
For conscience made it bear a name
Affirming its consistence.


Uite că m-a lovit scrisul de po-ie-zii (şi încă neumoristice!!!) în iengleză???

Şi uite la ce mă refer: Opabinia

Mei Long

Păsările de lângă baltă îl sâcâiseră toată dimineaţa. Erau multe, pestriţe şi cârâiau întruna când îl vedeau. Încercase el să prindă vreo câteva, ce-i drept; dar în zborul lor haotic, erau mult prea agile pentru stângăcia lui. Se alesese numai cu o pană din coada uneia; o pană extrem de lungă, pe care nu ar fi putut-o digera oricum; foamea însă nu îl opri să încerce să o înghită.

Se făcuse deja cald, mult mai cald decât de obicei.

Dinspre baltă se auzeau orăcăieli de broaşte. Pentru el, broaştele erau tot un fel de păsări: gălăgioase, slinoase, se aruncau în apă până să le poţi prinde. Iar lui nu-i plăcea să intre în apă. Nu, nu era adâncă; era limpede ca cerul şi puteai vedea peştişorii mişunând dedesubt. Dar dedesubt, printre peştişori, erau şi peşti mari, cu fălci late, şi şopârle fioroase ce se ascundeau sub fundul apei, săreau pe neaşteptate şi înhăţau orice le apărea în cale. Pericol la fiecare pas. În plus, i s-ar fi udat penele – şi asta i-ar fi încetinit mişcările.

Renunţă, deci, să mai pândească agitaţia din apă. În schimb, îşi îndreptă atenţia spre zburătorii cu piele.

Zburătorii cu piele pluteau mult mai lin şi mai atent pe deasupra bălţii. Îşi ţineau fălcile mereu deschise, înghiţind insecte peste insecte. Vreo câţiva mai mari chiar se avântau şi prindeau peşti. Pe ăia nu-i urmări cu privirea. Pe ceilalţi însă îi fugări mult de-a lungul malului, printre ferigi şi puieţi de ginko, până când îi văzu cum fac cercuri tot mai largi şi dispar în depărtare, înspre muntele fumegând.

Se opri, răsuflând adânc. Trebuia şi astăzi, ca şi în alte zile, să se mulţumească tot cu libelule. Libelule erau destule. Iar unele erau atât de mari, că nici nu le putea înghiţi dintr-o dată. Aşadar, amiaza şi-o petrecu prinzându-le şi înfruptându-se din ele.

La un moment dat, pe când tocmai nimerise o insectă neaştaptat de mare, se produse agitaţie: zburătoarele se înălţară tot mai sus, cârâind a disperare; broaştele săriră în baltă; de undeva din desiş, se auzi un sunet prelung, înfundat. Veneau turmele la adăpat; întâi un mâncător-de-ferigi singur, mai îndrăzneţ; apoi doi; apoi trei; apoi zeci şi sute. Nesfârşiţi. Gălăgioşi. Imenşi. Zdrobind toate vietăţile neînsemnate din calea lor.
El, de-ar fi fost ceva mai în putere şi de-ar mai fi fost cu încă doi-trei ca el, ar fi putut doborî un mâncător-de-ferigi slab cu siguranţă. Dar singur fiind, trebuia să se ferească de ei; mâncătorii-de-ferigi ştiau să se apere bine; se ridicau pe picioarele scurte, groase din spate şi se prăbuşeau brusc, scoţând acelaşi sunet înfundat din cioc. Şi mai erau şi agili – deşi nu la fel de agili ca el.

Turma plecă întru totul abia când începuse să apună soarele.

Atunci ieşi şi el dintre frunzele sub care se ascunsese şi dădu un tur de recunoaştere. Seara ar fi trebuit să aducă după ea răcoare. Însă seara asta adusese şi mai multă căldură. Şi mai adusese ceva: o agitaţie printre vietăţile de sub pământ. Ieşeau toate bezmetice, alergând încotro apucau; le urmări cu interes, până când îşi înfipse gheara arcuită într-una rotundă, îmblănită. Se retrase rapid să o înfulece.
Acum era sătul; îşi găsi un ascunziş bun, la ceva distanţă de baltă. Aici era în siguranţă. Se aşeză pe pământul înfierbântat; îşi încolăci coada în jurul trupului; îşi puse apoi capul sub penele de la braţ. Adormi pe loc.
În apropiere, muntele începu să scoată flăcări; aerul se îngreunase.


 *

Peste 130 de milioane de ani mai târziu, oamenii îl găsiră în depozitele vulcanice din formaţiunea Yixian, China, păstrat în aceeaşi poziţie; şi-l denumiră Mei long – dragonul care dormitează.


Scris în iulie 2012. Pe vremea aia încă nu se publicase ştirea cum că se descoperise încă un schelet de Mei Long în aceeaşi poziţie.
Despre Mei Long