RATBabe!

Era în bus un moş ursuz
Având bărbia-n unghi obtuz
Şi în stânga lui o babă scundă
De form-aproximativ rotundă;
Impunători ei amândoi
Purtând parfum eau d'usturoi,
Lângă fereastră s-au postat,
Tot busul au eliberat!

Expoziţie de reptile vii @Râmnicu-Vâlcea, 2 mai

Azi m-am plimbat prin oraş după ploaie. Orice om ar trebui să se plimbe singur din când în când prin oraşul natal şi să intre pe unde îl trăzneşte. Eu am intrat la Muzeul de Istorie, unde era o expoziţie de reptile vii. Mi s-a dat un bilet de copil, nu de adult (...nu ştiu sigur de ce, dar mă rog. Am economisit un leu). Înăuntru era un nene cu mustaţă, colecţionarul. A explicat destul de mult despre fiecare. Câţiva dintre şerpi tocmai năpârliseră şi aveau pieile expuse. Erau frumoşi de-ţi venea să-i mănânci. Şi la fel de veninoşi.
Nenea (pe care am uitat să îl întreb cum îl cheamă, of) îşi începuse colecţia în urmă cu 25 de ani. Avea inclusiv chestii extrem de rare; de exemplu, un crocodil pitic african, unul dintre singurii 3 din Europa. A ţinut să ridice capacul şi să îl deranjeze un pic, atât cât să se întoarcă rapid spre el. A deschis şi la iguană terrariul şi ne-a lăsat să o mângâiem. Şi pe boa imperial la fel (mie mi se căţărase pe braţul drept. Era fain rău. M-am uitat fix în ochii lui la o distanţă de 10.15cm. Avea limba albăstruie).
Nenea a deschis şi la tarantulă şi la agamă, dar numai el a umblat la ele. În plus, a sâcâit şi o ţestoasă foarte foarte agresivă.
Între timp, eu am făcut nişte schiţe în direct, ochelari-less. :)

Dragonul nestereotip

A fost odată ca niciodată un dragon supărat pe toate stereotipurile fantasy despre membrii speciei sale. În încercarea de a se distinge drept un original, dragonul hotărî să se aproprie de categoria de oameni cei mai deschişi înspre inovaţie – studenţii. Aşa că îşi deschise o covrigărie în centrul Bucureştiului (tehnic, nu avea nevoie de cuptor).

Din păcate, în ciuda poziţiei favorabile (aproape şi de Universitate, şi de Mincu), afacerea nu prea mergea, şi asta fiindcă îi avea drept rivali pe Petru şi pe Georgiana, două bussinesuri consacrate în lumea patiseriilor.

–Poate că trebuie să te reprofilezi – îi spuse într-o zi un student de la urbanism, balansând într-o mână macheta 1:500 a unui sat răsfirat din zona de deal şi o cafea espresso scurt. Ai putea să încerci ceva mai 'telectual.

Şi-şi umplu şi celălalt braţ cu opt covrigi de la Petru şi plecă.

Dragonul stătu ceva pe gânduri, după care hotărî să se facă profesor universitar elitist.

–Aşa nu o să aibă nimeni niciodată puterea de a mă contrazice – gândi el.

Din păcate, cursul predat de el era atât de obscur şi de elitist – dragonologia în secolul al XVIII-lea – încât nu apăreau la prelegere decât vreo două hipstere adormite.

–Nu are sens să fii elitist dacă nu ai cui să îi arunci în faţă asta – gândi dragonul enervat, ştergându-şi nişte mac de pe coada în flăcări (încă mai avea reminiscenţe din epoca patiseriei).

Prin urmare, dragonul îşi luă zborul pe deasupra Bucureştiului, odihni o vreme pe la Casa Poporului („Ce faţadă murdară! Ăştia de ce nu o curăţă?!”), după care luă metroul de la Izvor la Victoriei şi mâncă un sandviş de 30cm cu pui teriyaki la Subway.

–Şi acum, ce fac? mârâi el nervos, dar sătul, masându-şi plictisit cornul drept plin de solzi.

Tocmai atunci intrară în Subway însă Eroul din Microraion şi Prinţesa Lalea, care părură destul de intrigaţi de prezenţa unui dragon într-un fast food bucureştean.

–Eşti suficient de nestereotip încât să îţi inventezi tu propriul tău fantasy – îi spuseră ei, după care îl salutară şi începură o nouă rundă de Quizup, domeniul Science.

Dragonul le mulţumi, îşi luă zborul şi se întoarse pe Tărâmul Său cel Magic.

–De acum încolo, mă fac scriitor – îşi zise el.

Şi publică vreo 50 de romane şi se îmbogăţi, dar nu îşi uită niciodată prima dragoste – covrigăria – aşa că îi cumpără şi pe Petru, şi pe Georgiana şi continuă afacerea forever and ever pentru studenţii hămesiţi.

Poveste detectivă cu dinozauri: descoperă ucigaşul!

Presupunem că există o serie de romane intitulate PteroSofi, având ca subiect un pterozaur care călătoreşte prin timp în cele trei epoci din Mesozoic (Triasic, Jurasic, Cretacic) şi are aventuri cu amicii săi dinozaurii din fiecare dintre cele trei ere.

Presupunem că romanele au suficient de multă popularitate cât să aibă o convenţie a lor, intitulată PteroCon, unde vin şi mulţi cosplayeri.

Şase amici hotărăsc să participe şi să se costumeze: Pterozar, Titanozaur, Triceratops, T.Rex, Velociraptor şi Stegozaur. Pentru asta, ei încearcă să îşi facă nişte costume cât mai reuşite: cu colţi, gheare, spini etc.

Convenţia se desfăşoară la parterul şi etajul I al unei clădiri. La un moment dat, în aglomeraţie, cei şase amici reuşesc să treacă de gardian şi să se strecoare la etajul II, un etaj misterios, întunecat şi momentan scos din uz, cu obloanele exterioare trase. Acolo, se despart şi fiecare explorează altă cameră.

Zece minute mai târziu, se aude un ţipăt. Titanozaur l-a descoperit pe Pterozaur ucis pe balcon. Apare imediat un poliţai care examinează cadavrul şi îi chestionează pe cei cinci prieteni rămaşi, fiecare în parte.

Titanozaur: Deşi în cărţile PteroSofi eu sunt cel mai mare şi mai greoi personaj, costumul meu e cel mai simplu. Din fericire, nu e dotat cu nimic ascuţit, deci nu am avut acces la nicio armă.

Velociraptor: Eu îl urmăream pe Stegozaur de la spate. Voiam să îl sperii ca într-o scenă din „PteroSofi 3: Pe aripile Cretacicului”. Costumul meu e foarte uşor şi are ghearele ascuţite. Cred că vinovat e Triceratops.

Triceratops: Costumul meu e din două părţi: haina şi casca imensă cu guler şi corn. Casca trebuie prinsă şi deprinsă de la spate de altcineva şi e prea mare să pot intra cu ea prin uşa de la balcon. Operaţiunea de prindere/desprindere durează câte un minut şi de ea se ocupă Titanozaur. Cornul se poate da jos, dar numai când nu port casca pe cap. Eu cred că vinovat e T. Rex sau Velociraptor, ei ucid in cărţile PteroSofi.

Stegozaur: Costumul meu e haina pe care se ataşază la spate platoşele şi ţepii, pe care nu mi le pot lega singur. E cel mai greu costum, deseori se agaţă de uşi sau alte obiecte şi nu îmi permite să mă mişc suficient de repede cu platoşele în spinare. Cel care mi le-a legat la spate a fost Velociraptor. Apropo de Velociraptor: m-a urmărit de la spate.

T.Rex: Costumul meu nu conţine colţi, doar gheare în vârful mâinilor. Pentru a da impresia de mâini scurte, ţin braţele încrucişate pe piept şi costumul e încheiat/descheiat de altcineva. De asta se ocupă Titanozaur. Nu l-am văzut pe Titanozaur de când am urcat etajul şi ne-am despărţit şi până ne-a chemat poliţaiul. L-am întânit doar pe Triceratops.

Reguli

1. Naraţiunea este obiectivă şi reprezintă adevărul absolut.
2. Ce e scris în bold a fost confirmat de poliţist şi are aceleaşi atribuţii ca naraţiunea.
3. Doar unul dintre cei cinci amici minte. Toţi ceilalţi patru spun adevărul.
4. Poliţistul a găsit una dintre aripile costumului lui Pterozaur înţepată într-un loc. Pterozaur a fost ucis cu o armă venind din faţa lui. Pterozaur se afla afară, pe singurul balcon al etajului.

Artistul desăvârşit de la masa vecină

Ieri după atelier m-am dus cu AB la un cappuccino. Plictisindu-ne, ne-am apucat să măzgălim pe şerveţele. La masa alăturată, un tip şi o tipă de circa 30 de ani fiecare, cu un bloc de schiţe A3 nou, neînceput, genul care se găseşte la magazinele de la Hanul cu Tei la o grămadă de bani şi pe care nu îţi vine să îl iei decât dacă eşti artist desăvârşit.

Tipul (observându-ne că măzgălim): Îmi arătaţi şi mie desenele, vă rog frumos?

 Noi (ridicând din umeri): Ooookay... dar sunt doar măzgăleli.

Tipul: Vai, ce frumos! Desenaţi des?

Eu: Suntem la arhitectură, deci măzgălim orice suprafaţă ne iese în cale.

Tipul: Şi eu desenez mult! Îmi place să fac portrete!

AB: Noi nu prea ne pricepem la portrete. Doar la case...

 Ne primim şerveţelele înapoi, după care nu mai discutăm cu tipul. Dar îl auzim de la masa cealaltă, adresându-se amicei lui: "Hai să îţi fac un portret!"; "Bine tu, dar să nu mă faci să arăt ca Sailor Moon!"; "Okay!".

Ne ridicăm de la masă. Aruncăm o privire spre cei doi. Ea, cu părul de o culoare nedefinită, prins în coadă, arătând la fel de mult a Sailor Moon cum arată un Velociraptor a pisică. El, aplecat asupra foii, cu un pix albastru cu pastă, desenând nu cel mai realist portret cum ne aşteptam noi...
...ci genul de anime original character pe care îl desenezi la 13 ani, cu ochii imenşi şi sparkly, visători şi viţelini, cu bretonul lins şi emo care să acopere faptul că nu ştii să desenezi forma capului; cu părul în vânt care să acopere umerii incorecţi anatomici şi gâtul de Barbie; poziţia semiprofil (să nu se vadă prea bine bietul piept de o formă absolut imposibilă al fetei)...

Ieşim râzând, şi eu şi AB.

Student, ai frigiderul plin!

Student, ai frigiderul plin!
Stai şi-l priveşti tâmp şi senin,
Căci e stupid şi e sublim
Ca un cliché final de film
În care toţi sunt fericiţi,
Cu plete-n vânt şi fandosiţi;

Dar stai, student, nu saliva!
Ci într-un bol toarnă-ţi ceva
Ce-n microunde va-înota
Şi gustativu-ţi va-ncânta;
Mănâncând cu spor, mănâncând şi des,
Trist, sumbru, cu-n oftat imens,

Zici: la sfărşit de săptămână,
Nimic pe raft n-o să-mi rămână!

Îngustă (parodie după "Lacustră", de G. Bacovia)

Atâtea nopţi petrec lucrând,

Petrec cu creierul arzând...

Sunt singur, şi mă duce-un gând

C-am desenat scări prea înguste.

Şi nu mai dorm de ore sute,

Şi am ajuns aşa-ntr-un hal --

Tresar în şoc şi mi se pare

Că o să pic proiectul – clar.

Un gol stomacul îmi întinde,

Iar cotele le tot greşesc...

Şi simt cum de atâta lucru

Autocad şi-Allplan plesnesc.

Atâtea nopţi petrec lucrând,

Tot tresărind, tot aşteptând...

Sunt singur, şi mă duce-un gând

C-am desenat scări prea înguste.